Gnoza de la Princeton

Dacă acum cîţiva ani, înainte de 1989, auzeam vorbindu-se despre gnoza de la Princeton într-un context în care era "combătută", lecturînd printre rînduri, pasajele "incriminate" cîntăreau mai greu decît şi-ar fi închipuit ideologii de atunci. Numele lui Raymond Ruyer l-am întîlnit în mai multe locuri - respectiv în subsolul unei pagini din cartea lui Ilya Prigogine (Noua Alianţă, ed. Politică, colecţia Idei contemporane, 1984). Era una dintre cărţile pe care librăresele le dădeau pe sub mînă, şi mergea, în linii rezonabile, pe linia unui marxism şi materialism dialectic temperat, cu elemente de epistemologie, gnoseologie şi chiar...gnoză. Asemenea cărţi erau utile fie şi numai pentru informaţia pusă pe celălalt taler al balanţei ideologice, cum spuneam. Acolo, Raymond Ruyer era citat în compania unor "indezirabili", precum Pauwels, Bergier, A. Kojeve sau Whitehead.

Cînd Ilya Prigogine citează din "Le Matin des Magiciens", cu vădită inchietudine (<>. În acelaşi context este citat şi Raymond Ruyer, a treia ediţie a "Gnozei de la Priceton" apărînd în 1977, pe cînd "Noua Alianţă" fusese editată în 1979, la Gallimard. Se vede că ceea ce pentru dînşii era o simplă dispută de idei, la noi se înscria deja ca "luptă de clasă". Faptul că unele cărţi erau combătute, nu ne făcea decît să le îndrăgim, din păcate, fără posibilitatea de a le lectura. Cum să nu ne bucure faptul că se vorbea despre acei savanţi ca de nişte adevăraţi vrăjitori, "mistici ai unei ştiinţe esoterice", care lucrează în "ciclotroane asemena catedralelor", că matematicile prin acele părţi sunt ca nişte "cînturi gregoriene"?

Că lucrurile nu sunt chiar aşa, vedem azi, după o perioadă în care ne-am făcut iluzii că adevărul, ştiinţa, cunoaşterea le vom obţine la fel de "uşor" ca şi liberatea (atît cît e ea acum). Cititnd în sfîrşit "Gnoza de la Princeton" de Raymond Ruyer (ed. Nemira 1998), ne dăm seama că savanţii nu sunt nici mai aproape, nici mai departe de Dumnezeu faţă de alţii, fără preocupări ştiinţifice. Nu s-ar putea spune că există savanţi privilegiaţi, ci stiluri diferite, "montaje", fractali, spaţii hilbert, talente diferite de scriitor - mai mari sau mai mici. Gnoza de la Priceton, bănuită pe drept cuvînt de ateism, conţine totuşi o mulţime de argumente de "bun simţ". Acestea ţin de automatismele savantului de la sfîrşit de mileniu care are orgoliul unor teritorii deja cucerite, a unor lucruri definitiv ştiute: o cunoaştere fără Dumnezeu nu este decît o rătăcire. Toate demonstraţiile oamenilor de ştiinţă, a fizicienilor, toate teoremele matematicienilor converg spre valea unui adevăr negativ: nu vom cunoaşte niciodată originile universului.

Gnoza de la Priceton a apărut spontan ca manifestare intelectuală prin cernerea concepţiilor unor spirite subţiri care inventau probleme fără soluţii, de orice factură şi domeniu, cu "bareme" de tipul unor teste de inteligenţă pentru laureaţi Nobel. Din aceste punct de vedere, gnoza e mai mult o atitudine intelectuală decît o mişcare organizată sau o conspiraţie. "Noua gnoză este o francmasonerie fără ritualuri sau ceremonii de întronare, un stoicism sau epicureism fără reţete morale, însă unde fiecare pune la încercare, pentru sine şi pentru ceilalţi, noi formule personale de atitudini şi comportamente, "montaje" experimentale proprii. Din încercările şi erorile făcute cu bună credinţă se desprinde încetul cu încetul Regula eficientă."

Venită peste o criză morală a unor ani în care America şi lumea întreagă era prinsă în "jocul" războiului rece, cînd comunismul făcea ravagii în Europa şi aiurea, ocrotită la înălţimea unor acoperişuri şi onorarii care le ofereau protagoniştilor săi posibilitatea şi timpul de a gîndi şi rezolva probleme, gnoza ppornită din rîndurile fizicienilor şi astronomilor s-a răspîndit în rîndul medicilor, biologilor, a înaltei administraţii americane, precum şi printre teologi. Această nouă gnoză a luat naştere în laboratoarele de la Princeton (un nume sonor!), în 1969, la Pasadena şi la observatorul astronomic de pe muntele Palomar, cel care priveşte "dincolo" cu 2,5 miliarde de ani lumină.

Raymond Ruyer, profesor la Universitatea din Nancy, comparat de unii cu un Pico della Mirandola al vremurilor atomice, cu studii de filosofie, matematici, cosmologie, fizică, embriologie, informatică, este autorul mai multor lucrări de graniţă, cum ar fi "Cibernetica şi originea informaţiei" (1954), "Paradoxurile conştiinţei şi limitele automatismului" (1960), "Animalul, omul, funcţia simbolică"(1964), "Dumnezeul religiilor, Dumnezeul ştiinţei" (1970).

Nu ne pronunţăm acum asupra unei continuităţi între "Evangheliile gnostice", credinţele paralele cu creştinismul şi gnoza cea nouă, totuşi o anumită filiaţie există, cel puţin din punctul de vedere al propagării unui soi de spiritualitate închegat într-un mare sistem cosmologic de reglare a confuziilor.

Mai mult decît folosirea ocaziilor ivite, decît o psihologie, un praxis, noua gnoză mizează pe o strategie, o Sophia, o lectură în cheie ştiinţifică a universului. Aceasta consimte că în secolul XX de-abia se iese din preistoria ştiinţelor, pentru ca adevărata eră a ştiinţei să înceapă cu microfizica lui Planck, cosmologia lui Einstein, teoria continuităţilor semantice, embriologia şi etologia comparată. Totuşi, tradiţia religiilor e neglijată, ceea ce arată că noua gnoză se află ea însăşi într-o preisorie a unei continuităţi revelate (dealtfel gnoza nu crede în revelaţie, pur şi simplu, fiind apropiată mai mult de budism sau taoism decît de creştinism). Unul din argumente: ideologiile religiilor înscăunate sunt ştiinţă falsă, măşti neconforme. "Din dezamăgire în dezamăgire, se va reveni la o gnoză ştiinţifică, la sufletul lipit de trup, la trupul lipit de suflet. Viitorul aparţine unei gnoze ştiinţifice, deoarece ea reprezintă singurul mit conform". Totuşi, acest mit ar putea corespunde anumitor aspiraţii religioase. Gnoza are aerul decadent al unei înţelepciuni fără aspiraţii neverificabile, în sensul abordării lucrurilor care se văd, se supun unui calcul, ficţiunea e controlată strîns de modele acordate pe partitura unor viziuni integratoare. În acest sens, cîteva teze ale gnozei par să circule prin lume ca păpădiile, adunate şi împrăştiate mereu de vînturi şi cîmpuri evanescente. "Toate fiinţele sunt la fel de inteligente"... (individualităţile fizice coerente, celulele care edifică un ţesut, un organ, atomii care alcătuiesc celule, semnalizările nervoase dintre celule par să se supună unui astfel de animism, ca adecvare a acţiunilor către un scop bine determinat. Intenţia acestei teze e să afirme că la fiecare scară, acţiunile sunt orientate de planuri şi scopuri foarte bine determinate. "Ne punem întrebarea, spune Ruyer, ce procedee tipografice anume sau ce surle şi tobe ar sublinia îndeajuns de apăsat faptul că teza gnostică a universalităţii inteligenţei trebuie înţeleasă literal...Conştiinţa inteligentă a unui infuzor, a unei vegetale, a unei macromolecule - nu există nici cea mai mică raţiune de a o considera mai vagă, mai confuză decît inteligenţa unui tehnician confruntat cu o problemă tehnică sau a unui scriitor confruntat cu dificultăţile unei lucrări în curs". În această situaţie, termen ca "inteligenţă" sau "conştiinţă" sunt mai mult metafore decît termeni precizaţi. Coborînd şi urcînd pe treptele unui limbaj mai mult poetic, tezele gnozei în viziunea lui Ruyer seamănă cu desenele imposibile ale lui Escher. "Toate fiinţele sunt la fel de inteligente în domeniile lor, ca Dumnezeu. Totuşi, dacă suntem la fel de inteligenţi ca Dumnezeu, la fel cum una dintre celulele noastre e la fel de inteligentă ca noi, rămîne o diferenţă de ordinul fiinţei. În aceeaşi măsură, gnoza afirmă că fiinţele nu sunt la fel de inteligente ca Dumnezeu. Acesta, ca să-şi asume rolul de coordonator al celorlaltor inteligenţe, nu comunică propriu-zis prin texte, mesaje, ci pemite, face posibilă inteligenţa, vorbirea comunicarea între nivele, creează limbi şi limbaje în codul cărora să se poată comunica. Dealtfel, gnosticii au ogoliul să colaboreze cu Dumnezeu, se consideră într-un fel iluminaţi de ştiinţă, aşa cum fotonii intermediază interacţiunile sensibile, cadrele operaţionale de desfăşurare a evenimentelor, lumina intelectuală gnostică e purtătoare de sens. Interacţiunile în univers se produc prin intermediul unor informatori între fiinţe luminate, la propriu şi la figurat.

Gnoza discută în termenii unei imanenţe şi a unei transcedenţe, propune modele, inversează timpii, priveşte fenomenele în oglindă, le transversalizează. Eddington interrelaţionează unele constante, cum ar fi viteza luminii, numărul de atomi din univers, constanta lui Planck, constanta cosmică, într-un edificiu în care structurile comunică orizontal. Gnoza este în fond o poetică a ştiinţelor, o construcţie intelectuală ca echivalent al abisurilor. "Universul pare a fi un imobil cu multe etaje, în care numai locatarii de pe acelaşi palier se cunosc bine...vagul vertical dintre domeniile de conştiinţă lucide pe orizontală este, în viziunea gnosticilor, caracteristic pentru totalitatea universurilor". Individualităţile, grupate în "aici-acum"-uri, n-ar putea exista dacă n-ar ieşi din ele comunicînd, devenind observatori sau universuri. Realităţile există în domenii de simetrii spaţio-temporale şi de comunicare într-o unitate cosmologică, un holon cuprins în alt holon. Părinţii noii gnoze ar fi Leibniz (în calitate de rozicrucian, savant, filosof) Teilhard de Chardin (cel care spune că Iisus este un agent cosmic), Samuel Butler, Whitehead, Eddington, Milne, Haldane, vestitori ai "Conştiinţei cosmice". Această conştiinţă îşi apare sie-şi aşa cum apare universul cu o rază de cîteva miliarde de ani lumină, reflectat în cîţiva centimetri cubi din cortexul unui observator. Dumnezeu la gnostici este în acelaşi timp personal şi impersonal şi acoperă un întreg spectru de nume-atribute: Mare Vieţuitor, ale cărui celule sunt organismele vii, Arbore al Vieţii, cu fiecare mugur participînd la conştiinţa universală. "Acest arbore al Vieţii este trupul, carnea Dumnezeului cunoscut, singurul Dumnezeu pe care îl putem cunoaşte, deoarece facem parte din el. El ne apare ca trup din Carne, însă în el însuşi este Spirit, Conştiinţă. Se vede şi se simte pe el însuşi aşa cum noi, mugurii Arborelui ne vedem şi ne simţim pe noi înşine. " Şi totuşi, dincolo de mitul întrupat într-o reprezentare, trebuie să existe, apun gnosticii, "un Dumnezeu necunoscut mai vast, al cărui trup nu este cutare parte a lumii sau cutare mod de existenţă, ci întreg universul, totalitatea spaţiului-timp şi, dincolo de el, un Dumnezeu şi mai necunoscut care să reprezinte deopotrivă Cuibul (adică lumea materială) şi Pasărea (adică Dumnezeul-Viaţă)". Gnosticii nu pronunţă prea des cuvîntul Dumnezeu, ci îi spun Ordine, Mare Informator, Antihazard, Limbă Mamă, Inspirator Universal, Participabil într-un domeniu supraordonat. Chiar dacă nu cred în înviere şi pe Iisus îl lasă hippyoţilor şi bussinessmanilor, gnosticii îşi pun problema unei forme de nemurire, prin participarea individului la "informaţia specifică" a universului. Poate fi vorba de o nemurire "intermediară" (Hoyle), nemurirea holonilor (A. Koestler). Dumnezeu culege meoria totală a cosmosului, gnoza înaintează ipoteza unui "Transversal non-geometric" - sursă a tuturor formelor, posibilităţilor, normelor şi valorilor care supravieţuiesc chiar şi morţii cosmosului. Nici n-ar putea fi altfel într-un univers pur semantic. Dacă gnostici susţin că "nici o fiinţă vie n-a murit încă", din punctul de vedere al constituenţilor săi, atomi şi electroni, urcă pînă la începuturile universului, se poate spune la fel de drept că nici o fiinţă n-a existat dintotdeauna. Eul constituit este o realitate unică şi domenială care prin participare şi observare se informează, participă la transpaţialitate şi ia contact cu propriul trecut. "Obsevaţia pură devine informaţie autentică numai pentru că este şi participă la un sens transspaţial". Ordinea devine informaţie prin participare la un sens.

(publicat in revista Antares...)